Cred că i s-a întâmplat oricui. La o vârstă fragedă, desigur. Aţi avut un vecin nesuferit. O mătuşă care vă călca pe nervi. Te apropii tiptil de uşa respectivului. Apeşi pe butonul soneriei. După care o iei la sănătoasa...

Este o copilărie, desigur. O răzbunare ieftină, meschină. Dar faptul că este destul de răspândită ar trebui să ne facă să ne punem întrebări. Dacă avem de-a face în acest caz cu o manieră de interacţiune socială care a rămas neanalizată?

Citeam, zilele trecute, un blog al unui economist american. Acesta era intrigat de un fenomen. Noi nu avem, ca americanii, semafoare cu buton, aşa încât nu avem cum să îl observăm. Este vorba de pietonii care apasă abuziv pe buton pentru a opri traficul. Semafoarele cu buton nu opresc traficul imediat, acest lucru ar duce la accidente. Aşa încât toate au, din construcţie, o întârziere. Apeşi, iar semaforul afişează roşu pentru maşini pes­ te 20 ori 30 de secunde. Problema este că unii mitocani apasă pe buton, după care traversează imediat strada. În urma lor, traficul se opreşte peste jumătate de minut în faţa unei treceri de pietoni goale...

Întrebarea economistului nostru era justificată: De ce? Nu există, aparent, nicio raţiune demnă de acest nume pentru care cineva ar comite o asemenea mitocănie. Dacă tot vrei să sprintezi printre maşini, de ce să mai opreşti şi traficul după ce ai ajuns pe partea cealaltă?

Fenomenul este bizar şi merită ceva mai multă atenţie. Nu de alta, dar societatea modernă este una plină de butoane. Ai butoane la bancă, atunci când iei un bon de ordine. Priviţi câte bonuri sunt emise inutil de aceste maşini. Ai butoane la lift, pe care unii le apasă degeaba doar pentru a lua liftul cuiva de la alt etaj. Când au apărut telefoanele mobile, îmi amintesc, apăruse un gen de manie. Unii "dădeau bip" la numere aleatorii doar pentru plăcerea, cretină, de a vedea cum alţii,