Principalul partid de opoziţie francez, UMP, de dreapta, s-a trezit luni ameninţat de implozie, a doua zi după un scrutin de râsul curcilor pentru desemnarea noului şef. Nici mai mult, nici mai puţin, votul s-a încheiat cu revendicarea victoriei de către ambii rivali aflaţi în competiţie.
Încetaţi cu invectivele, le-a spus fostul ministru de Externe şi fondator al UMP, Alain Juppe, secretarului general al partidului, Jean-Francois Cope şi fostul premier Francois Fillon. El a denunţat o situaţie lamentabilă şi riscul unei implozii a formaţiunii politice al cărei şef a fost fostul preşedinte Nicolas Sarkozy.
Fillon şi Cope au revendicat amândoi, duminică seara, victoria în alegeri. Fillon (58 de ani) zice că are un avans de 224 de voturi pentru obţinerea mandatului de trei ani la conducerea Uniunii pentru Mişcarea Populară (UMP), în timp ce Cope (48 de ani) a revendicat victoria, susţinând că are un avans de 1.000 de voturi asupra rivalului său, explică France Presse.
Înaintea celor două discursuri, apropiaţi ai lui Copé au declarat că au constatat "nereguli" în cadrul scrutinului la Nisa (sud-est), al cincilea cel mai important oraş din Franţa, un bazin al dreptei şi fief al directorului de campanie al lui Francois Fillon, dar şi la Paris, unde Fillon este ales.
Miza acestui scrutin este importantă. Învingătorul, care va fi preşedinte al UMP până în 2015, va obţine un atu în alegerile prezidenţiale din 2017, chiar dacă alegerile primare din 2016 vor fi decisive şi dacă Nicolas Sarkozy ar putea să tulbure jocul.
Comisia internă însărcinată cu validarea rezultatelor, care şi-a suspendat în cursul nopţii operaţiunile de numărare a voturilor, şi-a reluat activitatea luni. Nu este exclus un nou vot. Oficial, însă, UMP nu are încă preşedinte în urma acestui scrutin, care totuşi a mobilizat peste jumătate d