Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corlăţean la RFI: Dacă propunerea de buget UE este inacceptabilă, nu o vom sprijini. Băsescu a intrat în logica păguboasă de campanie electorală!

Publicat in rfi, luni 19 noiembrie 2012 ·

România nu va sprijini bugetul UE pentru perioada 2014-2020, dacă propunerea este inacceptabilă, iar acest lucru echivalează cu un drept de veto. O spune într-un interviu la RFI ministrul de Externe, Titus Corlăţean. El speră ca poziţia pe care o va exprima preşedintele Traian Băsescu la Consiliul European să corespundă intereselor României, nu intereselor PPE.

Titus Corlăţean speră "ca poziţia pe care preşedintele Băsescu o va exprima la Consiliul European extraordinar să fie cea care să corespundă cu adevărat intereselor de dezvoltare a României în următorii ani, că vorbim de necesitatea ca România să primească din bugetul Uniunii, în perioada 2014-2020 resursele necesare pentru dezvoltare".

Ministrul de Externe precizează că "această poziţie nu este nici singulară, nu ar trebui să fie nici surprinzătoare, pentru simplul motiv că facem parte dintr-un grup mai mare de state membre ale UE, care au o profundă nemulţumire faţă de propunerea pe care preşedintele Van Rompuy a formulat-o, această tăiere drastică, dramatică de fonduri, care se prefigurează a fi alocate în domenii importante în bugetul viitor al UE. "Prietenii Coeziunii", din care şi România face parte au spus-o foarte clar: nu suntem mulţumiţi cu această propunere! Şi atunci îmi pun întrebarea: de ce ar trebui să fim rezervaţi în a ne exprima public şi în a spune inclusiv în cadrul Consiliului că această propunere este inacceptabilă României? E o chestiune de fond şi dacă ne uităm la precedentele în materie şi aici precedentele îl contrazic în mod evident pe preşedintele Băsescu, au existat şi alte situaţii în care manifestarea politică a poziţiei unor state membre în 2005, atunci când s-a negociat bugetul UE în perioada 2007-2013 practic a condus la o respingere a propunerii iniţiale, a continuării negocierilor timp de şase luni, astfel încât abia la sfârşitul lui 2005 a fost adoptat bug

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 47 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°