Un muzeu din Viena găzduieşte o expoziţie mai puţin obişnuită. Pentru că nuditatea masculină reprezintă încă un subiect tabu pentru majoritatea oamenilor, organizatorii expoziţiei au decis să acopere părţile intime ale bărbaţilor din postere.
Încă de la intrarea în Muzeul Leopold din Viena, vizitatorii sunt întâmpinaţi de cinci statui ale unor bărbaţi dezbrăcaţi. Cea mai veche statuie reprezintă un egiptean, iar cea mai nouă, un manechin din zilele noastre.
“Expoziţia este ca o trecere în revistă a 500 de ani de istorie. Cuprinde un nud al unui egiptean străvechi, ceea ce este foarte neobişnuit pentru arta egipteană, un nud al unui roman, un nud din secolul XIX, unul din secolul XX şi o statuie postmodernă”, a declarat directorul Muzeului Leopold, Tobias Natter, potrivit bbc.co.uk.
“Este destul de neobişnuit ca o expoziţie să se focuseze pe nuditatea masculină. De-a lungul timupului, am dedicat numeroase expoziţii în care nuditatea feminină era în centrul atenţiei, însă niciodată până acum nu am avut una în care trupuri de bărbaţi goi să fie expuse vizitatorilor. Pe de altă parte, în vremurile noastre, nuditatea masculină devine din ce în ce mai prezentă în societatea noastră. Bărbaţii goi apar în postere, iar acest lucru devine din ce in ce mai normal”, a mai spus directorul muzeului.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Un muzeu din Viena găzduieşte o expoziţie mai puţin obişnuită. Pentru că nuditatea masculină reprezintă încă un subiect tabu pentru majoritatea oamenilor, organizatorii expoziţiei au decis să acopere părţile intime ale bărbaţilor din postere.
Încă de la intrarea în Muzeul Leopold din Viena, vizitatorii sunt întâmpinaţi de cinci statui ale unor bărbaţi dezbrăcaţi. Cea mai veche statuie reprezintă un egiptean, iar cea mai nouă, un manechin din zilele noastre.
“Expoziţia este ca o trecere în revistă a 500 de ani de isto