Intenţia de a construi o cetate în pasul Bran exista încă din 1364. Regele Ungariei, speriat de pericolul turcesc şi de consolidarea statului feudal românesc de la sud de Carpaţi, ia hotărârea să-şi fortifice graniţele regatului. Transilvania se afla sub controlul regatului Ungar. Actul emis la 19 noiembrie 1377 de Ludovic de Anjou este certificatul de naştere al Cetăţii Bran. Acesta "acordă braşovenilor dreptul de a ridica la Bran «cu propriile lor osteneli şi cheltuieli» o cetate de piatră.(...) În schimbul acestui serviciu li se întăreau unele privilegii asupra celor 13 târguri din Ţara Bârsei, «precum au fost din vechime», acordându-li-se şi altele noi, între care dreptul de folosinţă a «câmpului numit Turcheş» şi reducerea impozitului regal. În aceste noi privilegii acordate Braşovului se includea şi făgăduiala mutării vămii de la Rucăr la Bran". ("Cetatea Bran", Titus Haşdeu, editura Maridiane, 1971). La 1382, imediat după ridicarea cetăţii, aceasta primit un domeniu. "Ţăranii satelor domeniului erau iobagi, supuşi la numeroase obligaţii faţă de cetate, biserica catolică şi rege." De cele mai multe ori, aceştia scăpau de toate obligaţiile fugind de pe domeniu.
Cetatea Branului a fost, de-a lungul timpului, sub diverse dominaţii. La 1412, în urma semnării unui tratat cu Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, primea Branul, Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul. A mai trecut pe la Bran, Iancu de Hunedoara, apoi chiar braşovenii au stăpânit cetatea; mai târziu a fost sub dominaţia Imperiului Habsburgic.
Dar cea mai frumoasă perioadă din viaţa cetăţii Bran a fost atunci când, la 1 decembrie 1920, la doi ani de la Marea Unire, braşovenii au făcut un gest de curtoazie către noi suverani – Regina Maria şi Regele Ferdinand – şi i-au dăruit Reginei Maria Castelul Bran.
"Consiliul orăşenesc al oraşului Braşov (...) am d
