Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a exprimat încrederea că va ajunge la o înţelegere cu Congresul în privinţa bugetului.
Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au urcat cu 3%, la 613,5 pence. Banca negociază vânzarea deţinerii sale la "Ping An Insurance Group" Co. din China.
Acţiunile "ING Groep" NV, cea mai mare societate financiară din Olanda, au crescut cu 3,2%, la 6,72 euro. Banca a obţinut, de la Comisia Europeană, mai mult timp pentru rambursarea ajutorului de stat şi înstrăinarea operaţiunilor de asigurare, după ce a acceptat un nou plan de restructurare.
Titlurile băncii britanice "Barclays" Plc s-au apreciat cu 5,2%, la 246,4 pence. "Goldman Sachs Group" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile "Barclays": "cumpără", de la "neutru".
Titlurile BP Plc, a doua mare companie petrolieră din Europa, au câştigat 2,8%, ajungând la 428,05 pence. Conform presei internaţionale, societatea va răscumpăra acţiuni de 3,7 miliarde lire sterline (5,9 miliarde dolari).
Acţiunile SAS AB au consemnat un avans de aproape 30%, la 7,25 coroane suedeze. "SAS Group" a obţinut aprobarea a şapte din opt sindicate pentru planul de restructurare.
Titlurile societăţii germane de construcţii "Hochtief" AG au urcat cu 4,3%, la 37,76 euro. Compania a anunţat posibila retragere a directorului general Frank Stieler din board-ul executiv.
Acţiunile producătorului finlandez de telefoane mobile "Nokia" Oyj au crescut cu 7,4%, la 2,27 euro. Compania a anunţat că a primit informaţii potrivit cărora noul său model smartphone Lumia 920 a fost epuizat în mai multe magazine din Germania. "Nokia" a lansat la vânzare acest model la începutul lunii noiembrie.
La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din L