Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mana de martori “ascunsi”

Publicat in Arad Online, marți 20 noiembrie 2012 ·

Scris de Ioana Costas - ARAD. „Jurnal Arădean’’ continuă „despicarea firului în patru’’ în cazul morţii lui Traian Trifa cu declarații ale celor inculpați în acest dosar. Astăzi despre „martorii ascunși” a căror identitate este intuită de către cei doi acuzați în dosar.

Un martor care este ascuns de procuror sub numele de Nelu Pop a ieşit în faţa instanţei şi a declarat că cei doi inculpaţi, Răchită şi Moldovan, l-au condus la locul unde l-ar fi omorât pe Traian Trifa. Declaraţia lui Nelu Pop este susţinută de alţi martori care beneficiază de identităţi ascunse. Bănuielile lui Răchită şi Moldovan, în ceea ce priveşte adevărata „faţă’’ a martorilor cu identitate ascunsă, se îndreaptă spre clanul Rohozneanu. „Se ştie că martorii cu identitate secretă în cazul acesta sunt Uţu Rohozneanu, Fizidean Ioan Vivi şi Dragoman Daniel. Toată chestia asta a fost pentru răzbunare, pentru că eu nu mi-am retras plângerea împotriva lui. Ei sunt condamnaţi pentru tentativă de omor asupra mea. Uţu şi restul spuneau: . Nu ai de unde să ştii ce ai făcut în 22 mai 2004, decât dacă ai fost învăţat să spui bine lecţia’’, ne-a povestit Moldovan.Moldovan liber, dar condamnat

În momentul de faţă, Florin Moldovan este liber. Tribunalul Sibiu l-a achitat, însă la recursul înaintat la Curtea de Apel Alba a fost condamnat la 18 ani de închisoare cu executare. De asemenea, judecătorii de aici au majorat şi pedeapsa lui Ovidiu Răchită de la 15,6 ani la 20 de ani. Ca să dea greutate mărturiilor lor, martorii cu identitate protejată, au declarat că printre cei care i-au auzit pe Răchită şi Moldovan „lăudându-se’’ cu uciderea lui Traian Trifa, a fost şi Milicici Dolinar, zis „Doli”. Acesta a declarat însă în faţa judecătorilor că nu i-a auzit niciodată pe cei doi vorbind despre acest caz şi că nu este adevărat că a asistat la o asemenea convor

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 33 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°