Israelul şi militanţii Hamas din Gaza au ajuns la un acord de încetare a ostilităţilor.
Anunţul a fost făcut la Cairo, de către un oficial Hamas, Ayman Taha şi a fost preluat de agenţia Reuters.
Armistiţiul va fi anunţat la ora 19.00 GMT şi va intra în vigoare trei ore mai târziu, adică la ora 22.00 GMT.
"A fost stabilită o înţelegere care va aduce calmul. Vom face oficial acest anunţ la ora 21.00 (ora locală) şi armistiţiul va intra în vigoare la miezul nopţii", a declarat Taha.
Este de aşteptat ca Israelul să facă public un punct de vedere oficial privind datele acestui acord.