Săptămâna trecută l-am însoţit pe domnul Gheorghe Feieş, primarul oraşului Sebiş şi candidat de senator în colegiul nostru electoral, prin comuna Hălmagiu.
În vizită la Piaţa de animale
Prima oprire am făcut-o chiar în localitatea de reşedinţă a comunei, în Piaţa de animale. Plimbându-se de la un sector, la altul, domnul Gheorghe Feieş a stat de vorbă cu oamenii, care au venit repede în jurul domniei sale să-şi plângă necazurile sau să facă propuneri pentru uşurarea activităţii lor. „Ştim că sunteţi unul de-al nostru, domnule primar, şi că ne cunoaşteţi toate problemele cu care ne confruntăm” – a fost părerea majorităţii celor prezenţi la această întâlnire cetăţenească ad-hoc, din piaţa hălmăgeană.
Pornind de aici, de la această deschidere a cetăţenilor faţă de domnia sa, Gheorghe Feieş a precizat următoarele: „Ştiu că o duceţi greu, mai ales după această vară secetoasă care a amplificat efectele crizei economice asupra crescătorilor de animale din întreaga zonă. Tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră, a crescătorilor de animale, pomicultorilor şi producătorilor agricoli din comuna Hălmagiu, împreună cu domnul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Eusebiu Pistru, am demarat o acţiune de introducere a unei reţele de apă curentă în localităţile şi cătunele unde accesul la apă este unul cât se poate de dificil. Fireşte, este doar un început, urmând ca în primăvară să extindem această lucrare la nivelul întregii zone.”
Plimbăndu-se prin Piaţa de animale, printre crescătorii din zonă, domnul Gheorghe Feieş a constatat că, spre deosebire de anii trecuţi, numărul animalelor existente pe piaţă a scăzut simţitor. Din acest motiv i-a întrebat pe crescătorii de animale despre cauzele care au condus la această scădere a numărului de animale ce se comercializează pe piaţa de la Hălmagiu, îndeosebi a bovinelor, care odinio