Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armata franceză s-a retras din Afganistan

Publicat in Gandul, marți 20 noiembrie 2012 ·

Armata franceză s-a retras marţi din Kapisa, ultima provincie afgană în care lupta şi în care a pierdut cel mai mare număr de militari, în cadrul unei retrageri accelerate din Afganistan, relatează AFP.

Ultimii aproximativ 400 de militari francezi mobilizaţi în această provincie instabilă situată la nord-est de capitala afgană au început să se retragă la ora locală 10.00 (7.30, ora României), în convoi, de la Nijrab, ultima bază ocupată de francezi în Kapisa, către Kabul, în urma unei ceremonii, transmite un jurnalist AFP.

Dintre cei aproximativ 2.200 de militari francezi prezenţi în Afganistan, aproximativ 700 se vor retrage la cazarmele lor din Franţa până la sfârşitul anului, potrivit unei surse militare.

În afară de 50 de formatori aflaţi la Wardak, la vest de Kabul, ceilalţi aproximativ 1.500 de militari vor rămâne staţionaţi în capitala afgană.

Două treimi dintre ei vor organiza în lunile următoare repatrierea activelor franceze - aproximativ 600 de vehicule şi 600 de containere - din Afganistan. Aceşti aproximativ 1.000 de logisticieni vor pleca din această ţară până în "vara lui 2013", potrivit lui Guillaume Leroy, un purtător de cuvânt al armatei franceze de la Kabul.

După acest termen-limită, pentru un număr de ani care urmează să fie stabilit, prezenţa franceză în Afganistan se va limita la aproximativ 500 de militari, implicaţi în programe de formare sau de cooperare, potrivit aceleiaşi surse.

Armata franceză s-a retras marţi din Kapisa, ultima provincie afgană în care lupta şi în care a pierdut cel mai mare număr de militari, în cadrul unei retrageri accelerate din Afganistan, relatează AFP.

Ultimii aproximativ 400 de militari francezi mobilizaţi în această provincie instabilă situată la nord-est de capitala afgană au început să se retragă la ora locală 10.00 (7.30, ora României), în convoi, de la Nijrab, u

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Mobilizare și în afara Europei. Țara în care au votat de 4 ori mai mulți români decât în finala prezidențială din 2019, la ora 15

HotNews acum 28 minute
Peste 1,2 milioane de români au votat, în diaspora, până la ora 15.00, arată datele oficiale, centralizate de HotNews. Mobilizarea este impresionantă în vestul Europei, unde sunt țări și cu câte 200.000 de voturi, de exemplu Italia și Germania. Dar

Alertă Meteo: Cod portocaliu de grindină și ploi torențiale în Bihor

Mediafax acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică după-amiază, o avertizare de Cod portocaliu de grindină și ploi torențiale pentru județul Bihor. Sunt vizate „ploi torențiale cu grindină de dimensiuni medii frecvente descărcări electri

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion și Călin Georgescu, în centrul unui moment tensionat într-o secție din Ilfov

Ziua Constanta acum 5 ore
Până la această oră, procesul electoral s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare, fără niciun fel de incident, conform IPJ Ilfov. În jurul orei 8.15, după exercitarea dreptului la vot de către 4 persoane, în prezența reprezentanților mas

MAI a eliminat peste 160 de conturi TikTok care utilizau ilegal însemnele Poliției Române

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne semnalează identificarea şI eliminarea unui număr de peste 160 de conturi de TikTok care utilizau în mod ilegal însemne, denumiri sau elemente grafice asociate Poliției Române ori altor structuri ale ministerului. Minis

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Marcel Ciolacu: Am votat raţional, pentru ca România să poată construi în continuare, pentru că a bloca sau a demola este cel mai simplu / Avem nevoie de unitate și nu de ură și violență în fața pericolelor

G4Media acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a votat, duminică, ”raţional, pentru ca România să poată construi în continuare, pentru că a bloca sau a demola este cel mai simplu”. ”Avem nevoie de unitate şi nu de ură şi violenţă în faţa pericolelor

Alertă meteo emisă de meteorologi în ziua votului. Jumătate de țară, vizată de un cod galben

HotNews acum 5 ore
Meteorologii au emis duminică, 18 mai, o alertă cod galben de vânt puternic și vijelii pentru jumătate de țară, valabilă până diseară, la ora 21.00. Alerta meteo vizează județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldov

Alegeri prezidențiale 2025 Fostul președinte Klaus Iohannis a votat la Sibiu, alături de soție. Iată ce a declarat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 18 mai 2025, fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a votat pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale la Sibiu, alături de soția sa, Carmen Iohannis. Iată ce a declarat acesta după ce a ieșit de la urne: „De fiecare dată cân

Bărbat rănit de un element de muniție rămas neexplodat, în perimetrul poligonului Smârdan. Oficial de la MApN

Ziua Constanta acum 3 ore
În dimineața zilei de 18 mai, în jurul orei 09.45, un bărbat în vârstă de 54 de ani, civil, din localitatea Cuza Vodă, a fost rănit ușor la mâna dreaptă în urma inițierii accidentale a unui element de muniție rămas neexplodat, în perimetrul poligonu

Ion Țiriac a pus ștampila având pe cap o șapcă primită de la Donald Trump: „Am vânat cu feciorul dumnealui”

Adevarul acum 3 ore
Ion Țiriac (86 de ani), patronul turneului de teis ATP 250 de la București și-a exercitat dreptul la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Magnatul a mers la secția de votare deschisă la Liceul „Jean Monet” din Capitală.

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a rupt buletinul de vot

Adevarul acum 37 minute
Un bărbat din localitatea Blăgești, Bacău, s-a ales cu dosar penal după ce duminică, 18 mai, şi-a rupt buletinul de vot.

Vremea

București
acum

21°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

9°/22°
Constanta
acum

20°
dum.

9°/20°
lun.

13°/22°
mar.

10°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/19°
Timisoara
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

11°/20°
mar.

8°/19°
mie.

11°/21°