Într-un fel, adevărata radiografie a stagiunii trecute la FNT, din perspectiva selecţionerului, este cuprinsă în această secţiune – De toate pentru toţi. Capitolele Caragiale, Strindberg şi mai ales cel monografic dedicat lui Silviu Purcărete fiind determinate prin temă, exprimă poate mai puţin opţiunile liber consimţite ale creatorilor şi instituţiilor de spectacol. Am aflat, la un bilanţ recent realizat la cafeneaua critică coordonată de Ion Bogdan Lefter, că s-ar fi intenţionat şi o secţiune destinată spectacolelor muzicale, la care s-a renunţat din lipsă de bani, ceea ce ar fi făcut ca diversitatea lui De toatepentru toţi să crească în dimensiuni şi ofertă. Prin prisma afişului actual, aici am găsit, chiar şi aşa, oglinda unor preocupări de repertoriu, viziune şi performanţă, aşa cum ni se înfăţişează ea azi pe tot cuprinsul patriei teatrale. Cu ochii mai cu seamă la trecut şi la marele repertoriu, putem spune că teatrele ne-au pus la dispoziţie percepţii inedite asupra autorilor şi titlurilor alese, fie că se numesc Shakespeare, Molière, Calderon, Ibsen, Camus, şi mai puţin spectacole după texte contemporane, o excepţie notabilă fiind incursiunea în proza Hertei Müller întreprinsă de Teatrul German din Timişoara. O secţiune Off dedicată independenţilor ar fi completat peisajul şi ne-ar fi dat poate prilejul să vorbim mai întemeiat despre criza dramaturgiei sau minimalizarea minimalistă a unor teme importante. Din întreprinderile de anvergură produse la capitolul De toate pentru toţi am ales să prezentăm aici două spectacole, pe care le adăugăm celor comentate în numărul trecut al acestei reviste.
Neînţelegerea
În câţiva ani, puţini la număr, Teatrul German de Stat, sub conducerea lui Lucian Vărşăndan, căruia i s-a alăturat de curând regizorul Radu Nica, a ajuns în fruntea clasamentului instit
