Preşedintele Băsescu a spus că nu va susţine proiectul bugetar UE, dar nici nu-l va bloca, aşa cum ar vrea premierul Ponta. Chestiunile europene devin, pentru prima dată în România un subiect de campanie electorală. Dar, cum ne spune corespondenta noastră la Bucureşti, Sabina Fati, nu este vorba de o competiţie între partide, ci, aproape ca mereu în România, între lideri - în acest caz între preşedintele Traian Băsescu şi premierul social-democrat, Victor Ponta, şi liberalul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu:
Pentru prima data intr-o campanie electorala din Romania, problemele europene devin teme de discutie. Nu este, insa, vorba despre dezbateri profunde din care sa rezulte, citi bani ar putea atrage Romania in urmatorii sapte ani sau ce-ar trebui sa faca pentru a profita mai mult de banii europeni. Este vorba doar despre competitia pentru imagine care se duce intre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta.
Acesta din urma impreuna cu USL, Uniunea Social Liberala a convocat Parlamentul pentru a vota o Rezolutie prin care i se cere presedintelui Traian Basescu sa respecte „interesul national”. Rezolutia nu are nici o greutate juridica si pare sa fi fost conceputa doar in scop electoral, pentru a demonstra ca socialistii si liberalii se gindesc mai mult la Romania, decit presedintele.
Rezolutia a trecut cu doar un vot impotriva, in conditiile in care PDL a refuzat sa participle la sedinta Parlamentului, iar liderul democrat-liberalilor a declarant ca „este o pierdere de vreme”. Fireste ca votul parlamentului are o greutate simbolica, numai ca in Romania s-a abuzat prea mult de parlament: pentru suspendarea presedintelui, pentru schimbarea legilor in interesul uneia sau alteia dintre parti, pentru modificarea institutiilor juridice. Asadar astazi in Parlament nu a avut loc o dezbatere despre bugetul european, c