Președintele PDL, Vasile Blaga, spune că are o relație "foarte bună" cu liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu. Cu toate acestea, Blaga și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că MRU nu este atât de "prezent" public, cum s-ar fi așteptat.
"Îl ştiu de mult pe Răzvan Ungureanu, am fost coleg cu el în guvernul Tăriceanu şi am avut în permanenţă o colaborare foarte bună. Avem o relaţie foarte bună, dar şi eu mă aştept la mai multă prezenţă publică din partea lui şi îmi pare rău că trebuie să o spun printr-o televiziune. Mă aştept mult mai mult pentru că până la urmă trebuie să ne intereseze întreaga alianţă, întregul parcurs al ARD pe toţi", a spus, aseară, la B1 Tv, Vasile Blaga.
"Ştiu că munceşte în teritoriu, nu este nicio problemă, dar aştept o participare mai serioasă, o prezenţă mai serioasă a dânsului în spaţiul public, mai ales că are multe de spus", a adăugat Blaga.
CITIȚI ȘI:
Blaga vrea guvern cu PNL și UDMR. Decât cu PSD, mai bine în Opoziție, spune acesta Antonescu: Nu putem avea un dialog cu Blaga și cu PDL. VEZI ce spune despre afirmațiile lui MRU privind serviciile
VEZI ce spune Vasile Blaga despre o colaborare cu Dan Diaconescu