Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au operat ieri, o nouă reţinere în dosarul de evaziune fiscală cu o valoare de aproximativ 13 miliarde de lei vechi. De această dată este vorba despre un alt angajat al Direcţiei Sanitar -Veterinară Gorj, care a fost reţinut sub acuzaţia de fals intelectual şi complicitate la evaziune fiscală.
Dumitru Firiza, medic veterinar în cadrul Direcţiei de Sanitar Veterinară Gorj a ajuns în arestul Poliţiei, după ce anchetatorii au decis să-l reţină pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Acuzaţiile aduse pe numele acestuia se referă la fals intelectual şi complicitate la evaziune fiscală. Adică, potrivit datelor administrate de anchetatori, acesta în calitate de medic veterinar în cadrul instituţiei menţionate a întocmit în numele unui alt medic veterinar, certificatele sanitar veterinare, în care se menţiona fictiv „carne şi produse din carne ce nu sunt destinate consumului uman” în cantitate de 44, respectiv 41 de tone. Documentele au fost folosite de inculpata Maria Lupulescu şi, care şi-a diminuat stocul scriptic al societăţii comerciale la care este administrator, până la valoarea zero. Potrivit procurorilor, în acest mod, medicul Dumitru Firiza a ajutat-o pe Maria Lupulescu să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat cu suma de aproximativ 13 miliarde de lei vechi. „Ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au extins cercetările în dosarul penal privind L.M., suspectaţi de comiterea infracţiunilor evaziune fiscală şi au extins cercetările şi faţă de suspectul F.D., de 48 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi fals intelectual”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.
Firiza, medic cu dosar penal
În fapt, din probatoriul ad