Sectia de Recuperare Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență ascunde drame greu de imaginat, imposibil de suportat. Desprinse parcă din film. Fiecare pătuț are povestea lui. Un bebeluș cu șanse 0 de supraviețuire, un altul cu malformații congenitale. Afecțiuni severe îi țin pe copii în spital luni întregi, chiar și un an. În unele cazuri, bolile nou-născuților sunt rezultatul ignoranței părinților.
E greu să-i privești fără să ți se strângă inima. Sunt copii care cresc practic în spital. Cresc departe de zâmbetul mamei. Medicii, asistentele, infirmierele țin loc și de mamă și de tată. Ai vrea să-i iei în brațe pe fiecare, să nu le mai dai drumul. Să te revolți față de o soartă care a lovit atât de dur într-un trup firav de doar 500 de grame.
Unii dintre bebeluși își petrec în spital primul an din viață. Părinții nu pot fi lângă ei să le întindă mâna când fac primul pas, să-i aline când sunt triști, să-i încurajeze, să-i sărute la culcare. Primul zâmbet, primul gângurit, primele cuvinte magice rostite de minunea care a intrat în viața ta sunt bucurii de care nu au parte părinții acestor prunci. Boli grave, netratabile uneori, îi despart pe copii de părinții lor. Bucurie imensă, de nedescris, venirea pe lume a unui copil s-a transformat pentru aceste familii într-un coșmar fără sfârșit, fără speranță. Unii dintre copiii internați la Recuperare Pediatrică sunt cu afecțiuni neurologice severe, cu hidrocefalee severă și malformații la cutia craniană.
În cazul lor, pronosticul este extrem de rezervat încă de la naștere. Familiile însă nu încetează să spere că se va întîmpla o minune, își cheltuiesc și ultimii bani pentru tratamente în centre specializate. Mai sunt și cu malformații de cord sau ale cavității bucale (așa-numita gură de lup sau gură de iepure), malformații ale picioarelor. Unii sunt supuși de mici unor intervenții chirurgicale