Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Creşterea vârstei de pensionare, măsura optimă pentru scăderea deficitului bugetului de pensii

Publicat in Mediafax, marți 20 noiembrie 2012 ·

Măsura optimă pentru reducerea deficitului fondului de pensii este majorarea vârstei de pensionare proporţional cu creşterea speranţei de viaţă la 65 de ani, potrivit studiului "Cine va plăti pensiile decreţeilor?", lansat de Expert Forum, care include şapte măsuri pentr scăderea deficitului.

"Este singurul scenariu în care fondul ajunge să nu mai aibă deficite, în timp ce pensia viitorilor pensionari nu ar fi afectată negativ. Celelalte scenarii care ar duce la o scădere a deficitului sunt trecerea mai rapidă la indexarea valorii pensiei cu inflaţia şi naţionalizarea sau plafonarea contribuţiilor la Pilonul II (pensiile private obligatorii), însă în niciunul din aceste scenarii fondul nu ajunge în echilibru, fiind în continuare nevoie de subvenţii de la bugetul de stat", se arată în studiu.

În plus, atât grăbirea adoptării inflaţiei în indexare cât şi scenariile care modifică Pilonul II duc la pensii mai mici pentru viitorii pensionari, ca rată de înlocuire a veniturilor, comparativ cu legislaţia actuală, potrivit sursei citate.

"De exemplu, îngheţarea contribuţiilor la Pilonul II în 2013 va duce pentru pensionarii de după 2032 (primele generaţii de decreţei) la o scădere a pensiei cu circa 12%. Naţionalizarea întregului Pilon II, va duce la o scădere a pensiei cu o treime faţă de pensia obţinută cu legislaţia actuală", conform documentului.

La finele lunii octombrie, Pilonul II avea 5,71 milioane de contributori la cele nouă fonduri de pensii private obligatorii, ale căror active au atins 9,05 miliarde de lei. Primele contribuţii la Pilonul II au fost virate în mai 2008.

Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele celor 11 fonduri totalizează 570,3 milioane de lei, bani aflaţi în conturile îndividuale ale unui număr de 285.614 clienţi. Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.

Potrivit stu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 3 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 54 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°