Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alvarez a fost numit administrator special la Oltchim. Urmează şase luni de restructurare

Publicat in Adevarul, marți 20 noiembrie 2012 ·

Compania americană Alvarez&Marsal a devenit administrator special al societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce statul a acceptat propunerea băncilor. În aceste condiţii, salariile angajaţilor nu vor mai fi blocate de bănci, iar compania va trece printr-un plan de restructurare de şase luni desfăşurat sub supravegherea administratorului special.

Americanii de la Alvarez vor încasa lunar 400.000 de euro, o treime din sumă urmând să fie plătită de stat şi două treimi de către bănci.

Datoriile Oltchim către bănci se ridică la peste 100 de milioane de euro, iar băncile au blocat, în ultima perioadă, banii de salarii pentru angajaţii combinatului.

La începutul lunii octombrie, premierul Victor Ponta declara că „în acest moment, orice ban pe care îl dăm la Oltchim este imediat blocat de creditori. Pentru că aşa funcţionează sistemul legal. Sigur, nici nu ai ce să le reproşezi celor care au de luat bani de la Oltchim“. Şi săptămâna trecută, când aproximativ 400 de angajaţi ai Oltchim au protestat în faţa pavilionului administrativ, Ponta a transmis, de la Bruxelles, că o parte din secţiile combinatului au fost deschise, urmează să fie deschise şi altele şi că în urmă cu o săptămână au existat încasări pentru salarii, dar o bancă creditoare a luat imediat banii. "Putem să-i rugăm, să facem demersuri legale, dar este greu să-i oprim cât timp datoriile vin din trecut", a spus Ponta.

Angajaţii combinatului Oltchim au primit joi salariile restante pentru luna septembrie, protestele au încetat încă de miercuri după promisiunile patronatului, iar cei şase grevişti ai foamei au renunţat la această formă de protest.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Tulcea Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone

Ziua Constanta acum 17 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Tru

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°