Directorul general al companiei SCC Napoca SA, Ştefan Dimitriu, ne-a declarat, ieri, că a depus luni la Tribunalul Braşov o acţiune împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de a respinge contestaţia depusă la licitaţia privind atribuirea lucrărilor de proiectare şi construcţie a pistei Aeroportului Internaţional Braşov- Ghimbav, precum şi împotriva deciziei Consiliului Judeţean Braşov de a desemna câştigătoare a licitaţiei compania braşoveană Vectra Service. "Am depus luni această acţiune şi aşteptăm fixarea primului termen de judecată", ne-a declarat Dimitriu.
De altfel, Dimitriu ne declarase încă de acum două săptămâni că intenţionează să atace în instanţă răspunsul CNSC prin care erau respinse contestaţiile depuse de firma clujeană. "Intenţia noastră este să atacăm în instanţă modul în care a fost adjudecată licitaţia, pentru că noi considerăm că avem dreptate. Mai exact, compania care a câştigat licitaţia - Vectra Service SA - nu are experienţă în ceea ce priveşte executarea de lucrări aeroportuare, iar cei care le asigurau lor această experienţă, compania Romstrade, nu au mai făcut lucrări de acest gen în ultimii cinci ani, aşa cum se solicita în caietul de sarcini", spunea atunci Dimitriu.
Între timp, autorităţile judeţene au încheiat contractul privind atribuirea lucrărilor de proiectare şi construcţie a pistei cu compania Vectra Service, iar lucrările de proiectare au început deja să se deruleze. Acestea vor fi continuate până când instanţa, dacă va considera că este necesar, va solicita întreruperea lucrărilor.
Vectra Service a câştigat la sfârşitul lunii iulie licitaţia pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aeroportuare. Vectra a oferit cel de-al doilea cel mai mic preţ din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică - Electrica Serv