Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Accident pe DN7, la Balomir. Un bărbat care traversa neregulamentar strada a fost spulberat de un autoturism

Publicat in Alba24, marți 20 noiembrie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost lovit de un autoturism, marţi dimineaţa, în jurul orei 9.20, pe DN7, la Balomiru de Câmp. Din primele informaţii, acesta intenţiona să treacă strada neregulamentar, în fugă, moment în care a fost surprins şi accidentat de o maşină Volkswagen Passat cu numere de Bucureşti.

Autoturismul circula dinspre Sebeş spre Deva. Bărbatul a suferit răni în zona capului, cel mai probabil cauzat de impactul puternic, însă, potrivit martorilor, era conştient în momentul în care a ajuns ambulanţa şi l-a transportat la spital.

În zonă se circula în condiţii de ceaţă, la momentul accidentului.

Traficul a fost restricţionat până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “la data de 20.11.2012, ora 9.19, pe DN7, km 346+400 metri, în afara localităţii Balomir, judeţul Alba, S.R.W., de 24 de ani, din comuna Şibot, în timp ce s-a angajat în traversarea drumului public, prin loc nepermis şi fără să se asigure, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de Adrian M., de 29 de ani, din municipiul Sebeş.

În urma accidentului, pietonul a fost rănit grav şi a fost transportat la Spitalul din Alba Iulia pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar o femeie de 29 de ani, din Aiud, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că nu era sub influenţa alcoolului.”

Ionela MARA

URL scurt: http://alba24.ro/?p=144857

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a fost lovit de un autoturism, marţi dimineaţa, în jurul orei 9.20, pe DN7, la Balomiru de Câmp. Din primele informaţii, acesta intenţiona să treacă strada neregulamentar, în fugă, moment în care a fost surprins şi accidentat de o maşină Volkswagen Passat cu numere de Bucureşti.

Autoturismul circula dinspre Sebeş spre Deva. Bărbatul a

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 41 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 44 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 24 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°