România consideră inacceptabil conţinutul paragrafului 45 din propunerea de buget a preşedintelui Herman Van Rompuy, care stabileşte o legătură între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie din perioada 2007-2011, ce afectează doar ţara noastră, a declarat ieri, la Bruxelles, ministrul afacerilor europene Leonard Orban, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), potrivit Mediafax.
Ministrul român al afacerilor europene a ridicat această problemă la un dineu de lucru desfăşurat luni seară, în preziua CAG de marţi, la care a participat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi în cadrul căruia toţi reprezentanţii statelor membre şi-au prezentat poziţia privind propunerea de buget avansată de oficialul european. "Am ridicat problemele specifice pe care le are România în raport cu ultima propunere făcută, în conformitate cu mandatul pe care l-am avut. Am sus-ţinut foarte clar că avem două mari probleme legate de această pro-punere", a declarat Orban.
"Prima problemă este legată de paragraful 45 al documentului, care stabileşte o legătură între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie din perioada 2007-2011. Această legătură afectează doar România. Acum avem evaluările clare, erau semne de întrebare dacă această propunere afectează şi Italia şi Bulgaria, nu, această propunere, aşa cum arată în momentul de faţă paragraful 45, se referă strict numai la România. Am spus foarte clar că atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere tehnic, este inacceptabilă pentru noi. Din punct de vedere politic este inacceptabilă pentru că e pur şi simplu discriminatorie la adresa unui stat membru şi tehnic este incorectă din moment ce, dacă aplici un algoritm el trebuie aplicat identic pentru toate statele membre", a adăugat Leonard Orban. El a precizat că nu i se poate tăia unui stat