Luni seară a fost chef mare la casa din America a lui Catrinel Sandu! Frumoasa blondă, stabilită de ani buni în Florida, a împlinit 36 de ani şi a dat o petrecere de pomină, la care a invitat 40 de prieteni, plus părinţii.
Pentru că mai are un pic şi naşte cea de-a doua fetiţă, la sfârşitul lunii decembrie, Catrinel a organizat o petrecere în SUA, numită „Baby Shower", la care invitaţii aduc tot soiul de daruri pentru bebeluş. Iar blonda şi-a dat gata prietenii cu mâncare tradiţională, românescă, pe care aceştia au avut ocazia s-o guste pentru prima dată în viaţa lor.
Catrinel şi Gabi Trifu sunt căsătoriţi din 2006
„Am serbat ziua mea odată cu «Baby Shower». Este o petrecere unde primeşti tot felul de lucruri pentru viitorul copil. Au fost peste 40 de persoane, prieteni plus familie, oameni din toate colţurile lumii, de la americani, canadieni, ruşi, italieni sau cehi. Am primit foarte multe cadouri, atât pentru mine, cât şi pentru bebeluşul pe care îl voi aduce pe lume - haine, pătuţ, cărucior, jucării. Eu le-am oferit, printre altele, salată boeuf, salată de vinete, mici, pălincă şi i-am dat pe spate", a declarat Catrinel, pentru Click! Blondina este căsătorită cu tenismanul Gabriel Trifu şi cei doi mai au o fetiţă, Sara, în vârstă de trei ani.
Catrinel mai are o fetiţă, Sara, de 3 ani