Un şofer care a derapat pe un carosabil acoperit cu mâzgă, într-o curbă periculoasă, a provocat un accident în urma căruia două persoane au fost rănite. Accidentul rutier s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 8.30, pe DJ 175, în satul Colacu, comuna Fundu Moldovei.
Conform anchetei poliţiei, Liviu P., în vârstă de 50 de ani, din comuna Frumosu, aflat la volanul unei autoutilitare, nu şi-a mai putut controla maşina într-o curbă strânsă la dreapta, care nu este prevăzută cu indicatoare rutiere, lovind frontal autoutilitara care venea din sens opus, condusă de Ioan Ş., în vârstă de 36 de ani, localnic din Fundu Moldovei.
Urmare a impactului au fost răniţi uşor şoferul din Fundu Moldovei şi pasagera din maşina sa, Virgineia G., în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate.
Ambii conducători auto au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool. Poliţia avertizează că în condiţiile de trafic din aceste zile viteza neadaptată la mâzgă sau polei poate duce la producerea unor accidente foarte grave.
Un şofer care a derapat pe un carosabil acoperit cu mâzgă, într-o curbă periculoasă, a provocat un accident în urma căruia două persoane au fost rănite. Accidentul rutier s-a petrecut luni dimineaţă, în jurul orei 8.30, pe DJ 175, în satul Colacu, comuna Fundu Moldovei.
Conform anchetei poliţiei, Liviu P., în vârstă de 50 de ani, din comuna Frumosu, aflat la volanul unei autoutilitare, nu şi-a mai putut controla maşina într-o curbă strânsă la dreapta, care nu este prevăzută cu indicatoare rutiere, lovind frontal autoutilitara care venea din sens opus, condusă de Ioan Ş., în vârstă de 36 de ani, localnic din Fundu Moldovei.
Urmare a impactului au fost răniţi uşor şoferul din Fundu Moldovei şi pasagera din maşina sa, Virgineia G., în vârstă de 55 de ani, din aceeaşi localitate.
Ambii conducători auto au fost verifi