Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disperare pentru locuitorii blocului ITP. O femeie și-a făcut în apartament un adevărat tomberon

Publicat in News Pascani, marți 20 noiembrie 2012 ·

Locatarii blocului ITP Pașcani au făcut mai multe sesizări autorităților locale cu privire la faptul că o vecină adună și depozitează gunoaie în locuință. Veronica Roșu, de 58 ani, locatar la locuința nr. 16 a blocului, are obiceiul să consume alcool și de fiecare dată își strânge în casă fel și fel de lucruri de la tomberoane, de pe străzi, pentru a le ține în cameră.

„Pot spune că acolo este un adevărat focar de infecție. Ce găsești într-un tomberon de gunoi, cam aceleași lucruri le găsești și în camera sa. Am cerut autorităților să intervină pentru a face ceva pentru că pur și simplu nu poți să mai suporți mirosul. Ne-au spus că nu pot face nimic atâta timp cât nu au acceptul propietarului. Sper să se rezolve cumva situația”, a spus un vecin din zonă.

Potrivit locatarilor în locuință nu se mai cunoaște nici mobila din cauza gunoiului depus. Mai mult decât atât, femeia mai obișnuiește să aducă și necunoscuți cu care întreține relații. Urmează ca autoritățile locale să găsească o soluție în acest sens, mai ales că locatarii sunt tot mai revoltați pe femeie.

Locatarii blocului ITP Pașcani au făcut mai multe sesizări autorităților locale cu privire la faptul că o vecină adună și depozitează gunoaie în locuință. Veronica Roșu, de 58 ani, locatar la locuința nr. 16 a blocului, are obiceiul să consume alcool și de fiecare dată își strânge în casă fel și fel de lucruri de la tomberoane, de pe străzi, pentru a le ține în cameră.

„Pot spune că acolo este un adevărat focar de infecție. Ce găsești într-un tomberon de gunoi, cam aceleași lucruri le găsești și în camera sa. Am cerut autorităților să intervină pentru a face ceva pentru că pur și simplu nu poți să mai suporți mirosul. Ne-au spus că nu pot face nimic atâta timp cât nu au acceptul propietarului. Sper să se rezolve cumva situația”, a spus un vecin din zonă.

Potrivit locatarilor în

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 48 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 3 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 3 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum 2 ore
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°