Cel puţin 18 copii, dintr-un bilanţ provizoriu de 116 morţi, au fost ucişi, în timp ce câteva sute au fost răniţi de la începutul operaţiunii israeliene, în Fâşia Gaza, potrivit Centrului palestinian pentru drepturile omului, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Informaţia face înconjurul lumii, impresionând, alături de ilustraţiile pe măsura tragediilor pe care nimeni nu le contestă. Uneori, însă, manipularea atinge ridicolul. Imagini provenite din Siria, de la conflictul dintre rebelii sirieni şi Putere, care durează de mai bine de un an, sunt folosite acum drept “imagini proaspete” de la “masacrele din Gaza”. Colajele abundă, nimeni nu are timp să le verifice.
Nebunie pe reţelele de socializare
Noul conflict din Gaza a trezit la viaţă reţele de socializare, mobilizarea pro sau contra palestinienilor şi israelienilor fiind uriaşă. Informaţiile curg la secundă pe Twitter, Facebook-ul abundă în fotomontaje. Dincolo de propagandă, căci în cele din urmă despre asta este vorba, stă realitatea tristă a ambelor tabere: numărul adevăratelor victime, şi de o parte, şi de alta. Şi consecinţele unor conflicte majore, de genul celui în desfăşurare.
Tasnim al-Nahal, o adolescentă în vârstă de 13 ani, a fost ucisă luni într-un atac aerian în timp ce se juca în faţa casei sale din tabără de refugiaţi Shati, pe malul Mării Mediterane, în nordul enclavei, relatează France Presse.
Jamal, Sara, Youssef şi Ibrahim al-Dallou, patru copii ai unei familii formate din nouă persoane, au fost ucişi duminică în momentul în care un atac le-a distrus casa situată într-un cartier din nordul oraşului Gaza.
În timpul funeraliilor, cadavrele copiilor au fost înfăşurate în drapelul naţional palestinian, din care li se vedeau doar feţele. În jurul lor, alţi copii se îngrămădeau să le vadă trupurile neînsufleţ