Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Există viaţă după doliu!

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Asociaţia „Există viaţă după doliu” organizează, pe 24 noiembrie, între orele 18.00 – 19.30, o întâlnire specială, unică, o premieră în România, dedicată persoanelor care au pierdut recent un om drag. Întâlnirea va avea loc online şi va consta într-un atelier live (webinar), interactiv, anonim şi gratuit. La acest eveniment sunt invitaţi să participe şi acei specialişti care pot fi „prieteni la durere”: psihologi, manageri de resurse umane, preoţi, medici, jurnalişti şi alţi profesionişti care vin în contact cu familii îndoliate.

În cadrul webinarului ce are ca temă „Familia îndoliată – Ritualuri noi pentru Sărbătorile de iarnă” se va face o scurtă prezentare a Asociaţiei „Există viaţă după doliu” şi se va discuta de ce unele ritualuri tradiţionale fac mai mult rău decât bine celor care au pierdut o persoană dragă precum şi despre ce ritualuri noi ar putea aduce mai multă alinare familiei. „Ritualurile noi oferă o semnificaţie specială în viaţa familiei îndoliate, aduc un pic de echilibru, de alinare şi un punct de sprijin şi pot fi de un real ajutor în parcurgerea perioadei Sărbătorilor. Sărbătorile de iarnă nu sunt un prilej de bucurie pentru toţi oamenii... În familiile care suferă după pierderea unui om foarte drag, luna decembrie şi începutul noului an înseamnă multe zile copleşitor de grele”, se precizează într-un comunicat trimis redacţiei.

Cei care doresc să participe la această întâlnire de suflet îşi pot anunţa intenţia scriind un mail pe adresa: contact@existaviatadupadoliu.ro sau completând formularul ce poate fi găsit pe adresa http://www.linkedin.com/redirect?url=http%3A%2F%2Fwww%2Eexistaviatadupadoliu%2Ero%2F2012%2F11%2F24-noiembrie-ritualuri-noi-pentru-sarbatorile-de-iarna%2F&urlhash=kjER&_t=mbox_mebc (apăsaţi SUBMIT la finalul formularului, pentru a valida înscrierea).

„A murit! Nu ştiu ce să fac mai departe!”

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 18 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum o ora
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 43 minute
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Argeş: Un şofer beat şi posibil drogat a intrat cu maşina într-un grup de şase pietoni, după care a plecat de la locul accidentului / Accidentul, cu intenţie, tânărul va fi cercetat pentru tentativă de omor

News.ro acum 56 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pie

Robert Cazanciuc: Nu uitaţi de Legea Anastasia! Petreceţi din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar fiţi responsabili şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise

News.ro acum 2 ore
Senatorul Robert Cazanciuc transmite, joi, conducătorilor auto, să nu uite de Legea Anastasia, să petreacă din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar să fie responsabili şi nu se urce la volan dacă au consumat alcool

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 56 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Tânărul care a intrat cu bolidul într-o autospecială a Poliţiei, rănind trei agenţi, a fost arestat preventiv VIDEO

Ziare.com acum o ora
Tânărul din Borşa, judeţul Maramureş, care în dimineaţa zilei de Crăciun a intrat cu bolidul într-o autospecială a Poliţiei aflată în patrulare, rănind trei agenţi, a fost arestat preventiv. El este anchetat pentru mai multe infracţiuni şi a refuzat

”Haide, Léon!" David Popovici îl provoacă pe Léon Marchand la 200 m liber

News.ro acum 3 ore
Unul este campion olimpic la 200 m liber, celălalt a câştigat patru medalii de aur la Paris. Astfel, fanilor înotului le-a venit ideea: ce-ar fi dacă David Popovici şi Léon Marchand s-ar întrece la 200 m liber? Întrebat de L'Équipe, pe fondul zvonur

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°