Am trecut, şi eu, şi colegii mei, prin momente foarte grele
Sunteti preşedintele Uniunii Scriitorilor din 2005, mandat reînnoit în 2009. Cum reuşiţi să administraţi treburile unei bresle considerate, de obicei, dificilă şi orgolioasă?
Nu am avut probleme cu breasla. Dificili sau orgolioşi, cum spuneţi, scriitorii îşi cunosc totuşi foarte bine interesul profesional. Câtă vreme echipa de conducere le apără interesul, o recunosc şi o respectă. Problemele au apărut în altă parte. După cum se ştie, USR, ca asociaţie independentă şi nonprofit, atârnă financiar de taxa de timbru, de închirierea Cazinoului şi de concesionarea hotelului de pe Căderea Bastiliei. Taxa de timbru ne-a creat prima dificultate. Dacă, în 2006–2008, încasările au crescut brusc, ca urmare a efortului nostru de a pune în aplicare normele legii, lucru nefăcut înainte, ulterior, în parte din cauza crizei, dar şi din cauza relei voinţe a unor editori (mulţi, colegi ai noştri, membri ai USR şi chiar beneficiari ai indemnizaţiei de merit acordate exclusiv membrilor uniunilor de creatori), încasările s-au redus dramatic. USR şi-a revendicat drepturile prin toate mijloacele legale, ajungând până la procese, fără a obţine mare lucru, din păcate. Am întreprins o amendare a legii, care avea numeroase insuficienţe, şi, din nou, editorii ne-au pus piedici, solicitând comisiilor parlamentare de cultură să respingă varianta propusă de noi. Amânată de câteva ori, discutarea proiectului va intra, probabil, în dezbaterea parlamentului, după alegeri. Falimentul Cazinoului ne-a dat lovitura de graţie. În afara unei datorii de 360.000 de euro, rezultat al nerespectării contractului semnat cu 18 ani în urmă, chiriaşii noştri ne-au mai lăsat şi cu gazele şi curentul electric neplătite pe mai bine de o jumătate de an, ceea ce ridica paguba la aproape 400.000 de
