Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Slatina, într-o conferinţă de presă că, în ceea ce îl priveşte, nu a avut de-a face cu structurile fostei Securităţi pentru că era prea tânăr, dar că "în fruntea ţării" este "un om care a avut de-a face" cu structurile fostei poliţii politice.
"Având în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu fostele structuri ale Securităţii, deci vă daţi seama că a fost mai dificil să fie combătuţi (fostele cadre ale Securităţii n.r). În ceea ce mă priveşte şi în ceea ce îl priveşte şi pe domnul Antonescu şi pe cei care sunt în Guvern nu vă faceţi nicio grijă - nu am apucat să avem de-a face cu Securitatea, nu am dat note, nu am fost la Anvers, dar nu am niciun merit în asta, pur şi simplu eram prea tânăr. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă eram comandant de navă", a declarat Ponta.
El a răspuns astfel unei întrebări adresate de un ziarist care dorea să afle ce poate face primul ministru pentru deconspirarea foştilor securişti şi a foştilor colaboratori ai Securităţii.
"Sigur că de 22 de ani pot să văd oameni care au lucrat în Securitate, începând cu preşedintele Băsescu, care ocupă funcţii importante şi au încă influenţă. Nu pot să vă spun decât că orice element de transparenţă sunt gata să-l sprijin", a declarat Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Slatina, într-o conferinţă de presă că, în ceea ce îl priveşte, nu a avut de-a face cu structurile fostei Securităţi pentru că era prea tânăr, dar că "în fruntea ţării" este "un om care a avut de-a face" cu structurile fostei poliţii politice.
"Având în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu fostele structuri ale Securităţii, deci vă daţi seama că a fost mai dificil să fie combătuţi (fostele cadre ale Securităţii n.r). În ceea ce mă priveşte şi în ceea ce îl priveşte şi pe domnul Antonescu şi pe cei care sunt în Guvern nu vă faceţi