Administraţia Parcurilor a încasat milioane de euro din chirii, dar nu vrea să plătească taxe şi impozite de peste 500.000 de euro Sursa: LIBERTATEA
1 /.
Deşi imobilele din Satul Francez aduc sume însemnate la bugetul Ad ministraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB)- administratorul clădirilor, instituţia nu şi-a plătit dările. Astfel că a ajuns să datoreze Primăriei Sectorului 1, condusă de Andrei Chiliman, peste 500.000 de euro, iar suma se măreşte de la o zi la alta din cauza penalităţilor. Edilul ameninţă că va executa silit ALPAB.
Mare parte din datorii s-au acumulat pe vremea când şef al Administraţiei era Radu Popa, actual director de investiţii în cadrul ALPAB. Cert este că imobilele din cartierul considerat de lux sunt închiriate cu mii şi chiar zeci de mii de euro pe lună. De exemplu, numai pentru „La Club”, chiriaşul achită lunar aproape 23.000 de euro, bani care intră în conturile Administraţiei.
EXCLUSIV. EVZ vă prezintă contractul prin care Robert Negoiță vrea să concesioneze străzile din Sectorul 3
Culmea, deşi este restantă cu dările la stat, ALPAB, aflată în subordinea primarului general Sorin Oprescu, a cumpărat chioşcuri de lux, ceasuri de aur şi bănci la suprapreţ. Astfel, nu mai puţin de 915.000 de euro s-au cheltuit pentru montarea a 10 ceasuri placate cu aur. Alţi 600.000 de euro au costat 16 chioşcuri de tip pagodă. Ele au fost puse, fără avizul arhitecţilor, în parcurile monument Cişmigiu şi Herăstrău.
Scandal de aproape 10 ani
Între Primăria Capitalei şi omul de afaceri Costică Constanda, cel de la care Municipalitatea a primit Satul Francez în schimbul Parcului Bordei, există un litigiu care durează de aproape 10 ani. Motivul: acesta nu a primit dreptul să construiască în Bordei, aşa că şi-a luat înapoi o parte din Satul Francez.
Oprescu a distrus Piaţa Universităţii! N-a vrut să dea un le