Fostul premier croat Ivo Sanader a fost condamnat marţi la o pedeapsă de 10 ani de închisoare într-un proces de corupţie, ale cărui tentacule se întind până în Ungaria şi Austria, un caz urmărit cu mare atenţie de Uniunea Europeană.
Croaţia urmează să adere la UE în 2013, iar cazul Sanader a fost considerat de UE dovada că Zagrebul chiar este serios în intenţiile sale de a lupta contra corupţiei la cel mai înalt nivel.
“Inculpatul Ivo Sanader a fost condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare”, a sunat vocea judecătorului Ivan Turudic în sala de judecată.
Îmbrăcat într-un costum gri, purtând o cravată bleu la gât, Ivo Sanader (59 de ani), care a condus două Guverne în perioada 2003-2009, şi a cărui acţiune politică a condus ţara spre aderarea la UE, şi-a ascultat verdicul conştient de ceea ce îl aşteaptă. El a fost imediat plasat în detenţie, iar avocatul său a declarat pentru presă că va depune recurs la decizia instanţei.
Compania MOL respinge acuzaţiile de dare de mită în cazul fostului premier croat Sanader
Grupul petrolier ungar MOL a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi dat mai multe milioane de euro mită fostului premier croat Ivo Sanader, condamnat marţi la Zagreb la o pedeapsă de zece ani de închisoare, relatează AFP.
“Fără a dori să comentăm decizia în primă instanţă a justiţiei croate, apreciem că acest proces este mai mult o afacere politică croată decât una care să privească MOL sau INA”, a afirmat compania ungară într-un comunicat oficial.
MOL apreciază că este imposibil să condamni pe cineva “fără motiv, fără un delict şi fără dovadă”. “Nu există motiv. Când au fost preluate acţiunile INA, compania era în pragul falimentului. Cu siguranţă MOL nu avea nevoie de mijloace ilegale pentru a prelua controlul companiei în 2009”, se arată în comunicat. “Nu e