Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umilinţa supremă » Tănase şi compania au ajuns la 18 puncte de rivalii din Ştefan cel Mare

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 20 noiembrie 2012 ·

Steaua şi Dinamo nu s-au mai aflat la o distanţă aşa de mare din 1960, cînd roş-albaştrii aveau 19 puncte peste "cîini" după 16 etape.

Fără adversar în Liga 1, trupa lui Reghecampf se bate cu recordurile. Ajunsă la 41 de puncte, Steaua este la 18 "lungimi" distanţă de rivala Dinamo! Acest ecart s-a accentuat în ultimele 4 runde, diametral opuse pentru cele două formaţii. Dacă roş-albaştrii au luat maximul de puncte (12), avînd 13 goluri marcate şi doar două primite, "cîinii" au cîştigat numai două puncte, avînd golaveraj negativ (2-5).

O asemenea distanţă între Steaua şi Dinamo a mai fost o singură dată în istoria celor două cluburi, în sezonul 1959-1960. După etapa a 16-a, CCA, aşa cum se numea Steaua atunci, avea 12 victorii, o remiză şi 3 înfrîngeri, în timp ce Dinamo avea 3 victorii, 9 remize şi 4 înfrîngeri. Cum în acea perioadă victoria valora două puncte, distanţa dintre cele două rivale era de 10 puncte, dar dacă se aplica modul de calcul de acum, Steaua ar fi avut 37 de puncte, iar Dinamo 18. Adică 19 puncte diferenţă în favoare echipei din Ghencea.

Dinamo le-a "furat" 3 puncte din 4

CCA a terminat acel campionat pe locul 1, cîştigînd al 5-lea titlu din istorie, în timp ce Dinamo s-a clasat la final pe locul 8 din 12 echipe, fiind la doar 3 puncte de retrogradare. Interesant este că deşi diferenţa dintre CCA şi Dinamo a fost la finalul sezonului 1959-1960 de 13 puncte (22 după modul de calcul de acum), "cîinii" nu au pierdut atunci în faţa "militarilor". Au cîştigat acasă cu 2-1 şi au remizat în deplasare, 3-3.

Ar putea doborî recordul în weekend

Steaua lui Reghecampf ar putea umili Dinamo etapa următoare. În cazul în care va cîştiga la Braşov, iar Dinamo va pierde cu Oţelul, distanţa ar creşte la 21 de puncte, record absolut în istoria celor două cluburi. În sezonul 1959-1960, distanţa era de 20 de puncte după 17 etape.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 30 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 35 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°