Sudul Bucureştiului s-a transformat într-un "dormitor" din cauza numărului mare de proiecte rezidenţiale construite în zonă, a declarat primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, care cere dezvoltatorilor imobiliari să construiască proiecte de birouri şi în această arie, nu doar în nordul Capitalei, potrivit Mediafax.
"Există diferenţe foarte mari între diferitele zone din Bucureşti. Acestea sunt total dezechilibrate din punct de vedere al dezvoltărilor imobiliare, nordul s-a transformat în centru de afaceri prin numărul mare de clădiri de birouri construite, iar sudul este un dormitor", a declarat Negoiţă, la o conferinţa care a marcat începerea de către dezvoltatorul Adama a construcţiei unor noi faze în două proiecte rezidenţiale în cartierul Titan.
Negoiţă a adăugat că este nevoie şi în zona de sud de locuri de muncă, iar construirea unor clădiri de birouri ar rezolva şi o parte din problemele de trafic.
"Dimineaţa se creează blocaj în mersul dintre sud spre nord pentru că cei care locuiesc în sud merg să muncească în nord, iar seara invers. Prin realizarea de astfel de investiţii şi prin crearea de locuri de muncă şi în sud s-ar rezolva problema traficului. A venit cineva la mine să-i dau un PUD pentru o dezvoltare comercială şi am zis că va primi tot sprijinul meu dacă va adăuga proiectului şi două etaje de birouri", a arătat Negoiţă, citat de Mediafax.
Adama a început, cu fonduri proprii, construcţia celei de-a doua faze a două proiecte rezidenţiale din Bucureşti, Edenia Titan şi Evocasa Optima, în care va investi 14,1 milioane euro. Compania a finalizat până în prezent peste 750 de locuinţe în cartierul Titan.