Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bal cu caracter umanitar. Află detaliile!

Publicat in Ora de Iasi, marți 20 noiembrie 2012 ·

IAŞI. Pe data de 1 decembrie 2012 se organizează “Balul Sufletului Românesc”, un eveniment cu caracter umanitar, pregătit de catre Asociaţia Piticot cu scopul de a-l ajuta pe Nicolae Matias Golimbiovschi, un copil abandonat de mama, care are nevoie urgentă de un transplant de rinichi.

Participanţii vor avea ocazia să demonstreze ca a fi român înseamnă a fi bun, făcînd donaţii pentru Nicolae Matias Golimbiovschi şi alţi copii grav bolnavi sau pentru care sărăcia reprezintă o problemă de supravieţuire – beneficiari ai Asociaţiei Piticot.

Aceştia vor avea parte de 1 Decembrie de o serie de activităţi pe ritmurile de pop, jazz şi R&B ale formaţiei HER FUNKY SUBJECTS sau vor asculta colinde interpretate de către corul elevilor de la Colegiul Naţional “Octav Băncilă” din Iaşi. Spectacolul caritabil va fi completat de dansurile celor de la Asociaţia Clubul Sportiv Dance Studio – cu specific ballroom latino balet. Pentru pasionaţii de artă va fi organizată o licitaţie specială, în cadrul căreia participanţii vor avea ocazia să achiziţioneze lucrări de sculptură sş tablouri create de către artişti locali.

Balul “Sufletului Românesc” va avea loc sîmbătă,1 Decembrie, la Grand Hotel Traian din Iaşi, Sala Eminescu de la ora 18.00. Biletul de intrare va costa 20 lei/persoanaă iar toţi banii stranşi în urma acestui eveniment vor fi donaţi cazurilor speciale din cadrul Asociaţiei.

Un astfel de caz este cel al lui Nicolae Matias Golimbiovschi – un băieţel de 7 ani, din judeţul Suceava, care are nevoie urgentă de un transplant renal. Povestea lui Mattias este una extrem de tristă nu doar din perspectiva bolii şi a faptului că pînă la această vîrstă a trecut prin nenumărate intervenţii chirugicale (dintre care prima la numai cinci zile), ci şi din cauza faptului că a crescut fără dragostea unei mame, deoarece aceasta a plecat în străinătate, lăsîndu-l pe Mattia

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 32 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum 2 ore
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 3 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 4 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°