Un prezentator al postului Al Jazeera a purtat, în direct, o discuţie aprinsă cu Mark Regev, purtătorul de cuvânt al primului ministru israelian, după ce mai multe atacuri au avut asupra clădirii televiziunii din Fâşia Gaza, scrie Huffington Post.
Potrivit sursei citate, două rachete israeliene au lovit clădirea de două ori, cel puţin şase jurnalişti fiind răniţi. De asemenea, membrul unui grup islamist aflat în clădire a fost ucis, iar doi copii au fost răniţi.
Atacurile au fost criticate de grupurile susţinătoare ale drepturilor şi libertăţii presei, deşi Israelul a arătat că ţinta a fost, de fapt, echipamentul de comunicaţii al Hamas, aflat pe acoperişul clădirii. „Nu ţintim jurnalişti, noi ţintim Hamasul”, a încercat Mark Regev să explice, însă moderatorul Darren Jordon a adus o serie de argumente pentru a demonstra eroarea Israelului.
“Rachetele nu se opresc pe acoperiş. (…) Niciodată nu aţi putea fi atât de precişi încât să evitaţi rănirea persoanelor de sub acoperiş”, a replicat prezentatorul.
Deşi în clădire se aflau şi jurnalişti ai unor agenţii palestiniene, dar şi reporteri internaţionali, precum cei ai Reuters, Al-Arabiya şi Russia Today, purtătorul de cuvânt a încercat să sugereze că Al Jazeera ar încerca să adăpostească şi membri Hamas.
“Poate că ar trebui să vorbim despre cine poate fi numit jurnalist”, a spus Regev, făcând referire la reporterii Al-Aqsa, o televiziune afiliată grupării Hamas. “Doar în regimurile totalitare presa este folosită de regimurile de comandă şi control şi, de asemenea, pentru a asigura securitatea. Din punctul nostru de vedere, aceia nu sunt jurnalişti legitimi”, a adăugat acesta.
„Noi respectăm libertatea presei... dacă îmi poţi arăta o persoană care este jurnalist de bună credinţă şi care a fost rănită, vreau să ştiu”, a completat Mark Regev, adăugând că Hamas încearcă să folosească