Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GROAZNIC (foto)

Publicat in Vremea Noua, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Dupã ce i-au stâlcit capul, au încercat sã o violeze!

MONSTRI Criminalii de la Bãcesti si-au recunoscut fapta fãrã nici cel mai mic regret. Tineri si fãrã minte, cei doi i-au stâlcit capul bãtrânei de 84 de ani cu un scaun, cu o sticlã, iar mai apoi cu picioarele. Abia tinându-se pe picioare, unul dintre ei a încercat sã o violeze pe biata femeie, însã nu a avut erectie. Au scotocit prin casã si au gãsit 800 de lei, toatã agoniseala victimei. Au pus mâna pe bani si s-au fãcut nevãzuti. În urmã cu douã nopti au fost prinsi în judetul Constanta, unde încercau sã ajungã la niste rude. Pe drumul de întoarcere, unul dintre ei a încercat sã fugã, însã a fost prins imediat de politisti. Sunt acuzati de omor deosebit de grav si riscã sã-si petreacã tot restul vietii dupã gratii.

MONSTRI. Costelus si Andrei Stoian, în vârstã de 21 si 24 de ani, sunt verisori. Au crescut sub ochii vecinei lor, Aneta Molniceanu. În noaptea de sâmbãtã spre duminicã, au fost la o cumãtrie în sat, iar la plecare s-au gândit sã intre peste bãtrânã în casã sã o jefuiascã. Stiau cã aceasta luase indemnizatia de 120 de lei, cu o zi înainte. Au intrat prin gard, au spart geamurile locuintei si au sãrit înãuntru. Buimãcitã de somn, bãtrâna a încercat sã se apere. Zadarnic, însã. Cãlãii au nãucit-o cu pumnii, apoi au lovit-o cu un scaun în cap pânã când acesta s-a rupt. Au continuat sã o loveascã fãrã milã cu o stilcã, iar când aceasta s-a spart au stâlcit-o cu picioarele. Grozãvia nu s-a oprit aici. Andrei a recunoscut cã s-a dezbrãcat si a încercat sã o violeze pe biata femeie. Nu a avut erectie, asa cã amândoi s-au apucat sã rãscoleascã locuinta în cãutare de bani. Au dat peste economiile Anetei Molniceanu: 800 de lei. Dupã atac s-au fãcut nevãzuti si au pornit cãtre judetul Constanta, hotãrâti sã-si piardã urma pe la rude. Politistii au fost cu un pas înaintea lor si i-au astepta

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 17 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 52 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 31 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Viitorul industriei prelucrătoare în România, modelat de tehnologiile avansate

HotNews acum o ora
Industria prelucrătoare reprezintă un pilon al economiei românești cu o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut, cu o pondere importantă în exporturi, dar și în forța de muncă angajată. Cu toate acestea, în ultimii ani cel puțin, au apărut

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 52 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Cătălin Moroşanu, la un pas de divorţ. Sacrificiul pe care l-a făcut pentru a-şi salva familia! „Îmi e foarte greu”

Cancan acum 12 ore
Cătălin Moroșanu a vorbit fără menajamente despre ultimele sale proiecte și ne-a dezvăluit cât de aproape a fost de un divorț. Fostul boxer profesionist la categoria grea a ținut să puncteze că se simte obosit și că vrea să ia o pauză din show-urile

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°