Ambalate frumos, cu forme şi arome îmbietoare, mezelurile, îngheţata, snacks-urile sau chiar sucurile aşa zise naturale pot fi chiar nocive. Coloranţii şi aromele dau gust şi miros alimentelor însă pot fi nocive. Atât cele identic naturale, cât şi cele artificiale sunt făcute în laborator şi uneori ne pot pune viaţa în pericol.

Aditivii alimentari (E-urile) sunt substanțe naturale sau chimice care nu sunt consumate ca alimente în sine și nu sunt folosite ca ingrediente constituente ale unui aliment, care are sau nu valoare nutritivă și care se adaugă intenționat. Rolul acestora este de a colora, emulsiona, conserva, de a preveni râncezirea, de a ameliora textura sau de a intensifica gustul.

1. Coloranţii. Aceşti aditivi alimentari au rolul de a îmbunătăţii aspectul produselor, iar din cei 80 de coloranţi clasaţi de la E100 la E180, numai 12 sunt naturali, scrie dr. Mihaela Bilic în cartea sa “Trăiesc deci mă abţin”.

Colorantul natural este acea substanţă care este prezentă şi în produsele naturale animale, vegetale sau minerale: E140 (clorofilă-verde), E162 (sfeclă-roşu), E153 (cărbune-negru), E101 (riboflavina-galben). Coloranţii alimentari se extrag din pieliţa strugurilor şi tescovina, sfecla roşie şi varza roşie, afine, coacăze negre, vişine, cireşe, mure, zmeură (antociani), din ardei roşu (capsantina), din tomate (licopina). Aceşti aditivi se mai pot obţine şi prin măcinarea corpului uscat al insectei femelă Dactylopius coccus/ Coccuscacti (roşu coşenilă).

Coloranţii artificiali sunt, de exemplu, E102 (tartrazina), E104 (quinoleina) sau E161 (canthaxantina). Prezenţa lor în alimente trebuie să fie atent controlată.

2. Conservanţii. Aceste substanţe ajută la prelungirea duratei de conservare a alimentelor. Există peste 80 de tipuri de conservanţi de la E200 (acid sorbic) până la E297 (acid fumeric).

E200 se foloseşte pentru co