Criza economică şi nemulţumirea socială i-au făcut pe acţionarii marilor companii să-şi pună întrebări: chiar merită aceşti directori salarii anuale de zeci de milioane de dolari? În topul celor mai bine plătiţi directori din lume - în care nu se regăseşte nicio femeie, cel mai scăzut salariu anual se ridică la 25 de milioane de dolari.
Prăpastia tot mai adâncă din societatea americană, care a devenit evidentă în momentul în care au izbucnit protestele ”Occupy” şi criza economică la nivel mondial au transformat salariile directorilor executivi într-un subiect delicat în aproape orice colţ al lumii. Mai ales în contextul în care tot mai multe state se confruntă în continuare cu măsuri de austeritate.
Folosind datele firmei de cercetare CapIQ despre companiile din S&P 500 pentru intervalul 2007-2011, CNBC a realizat topul celor mai bine plătiţi directori executivi.
Salariul mediu anual include salariul, bonusurile (inclusiv cele acordate sub formă de acţiuni în cadrul companiilor) şi sumele virate către pachetele de pensii.
1. Tim Cook (foto) – Apple Salariul mediu anual: 95 de milioane de dolari În funcţie din: august 2011 În cadrul companiei din: 1998 Vârsta: 52 de ani
2. Larry Ellison - Oracle Salariul mediu anual: 70 de milioane de dolari În funcţie din: iunie 1997 În cadrul companiei din: 1977 Vârsta: 68 de ani
3. Ron Johnson – J.C.Penney Company Salariul mediu anual: 53 de milioane de dolari În funcţie din: noiembrie 2011 În cadrul companiei din: 2011 Vârsta: 54 de ani
4. Leslie Moonves – CBS Corporation Salariul mediu anual: 52 de milioane de dolari În funcţie din: aprilie 1998 În cadrul companiei din: 1995 Vârsta: 63 de ani
5. Richard Adkerson – Freeport-McMoRan Copper&Gold Salariul mediu anual: 49 de milioane de dolari În funcţie din: decembrie 2003 În cadrul companiei din: 1989 Vârsta: 65 de ani @N