Finalul lui 2012 îi aduce tânărului artist buzoian Ciprian Dumitrache o încununare a muncii de creație de peste an, prin numeroase participări la expoziții colective în galerii din țară dar și din străinătate. Seria acestora a început în noiembrie, cu vernisajul unei expoziții în București și va culmina cu participarea, în decembrie, cu cel puțin o lucrare, la un eveniment cultural organizat în Portugalia.
Ciprian Dumitrache, absolvent al Liceului de Artă din Buzău, în 1994, și-a dedicat mare parte a timpului picturii de șevalet, un hobby de care s-a molipsit încă din copilărie. În atelierul său, a realizat sute de lucrări, în diverse tehnici ale picturii. La început, și-a promovat creațiile într-un cerc nu foarte larg, dar pretențios, cel al prietenilor și al colegilor artiști. În ultimii ani, însă, Ciprian Dumitrache a devenit o prezență din ce în ce mai frecventă și apreciată la expoziții organizate în București, dar și în alte orașe ale țării.
Finalul de an este pentru artistul plastic buzoian unul încărcat. În perioada 12 noiembrie – 12 decembrie, Ciprian Dumitrache are expuse trei lucrări în cadrul Salonului de Toamnă, deschis la Centrul de Conferințe al World Trade Center din București. A fost prezent la vernisaj, alături de ceilalți participanți, Ammar Al Nahhas, Răzvan Stanciu, Vladimir Damian, Petre Chirea și Petre Emanoil Ghergu.
O altă lucrare, pe care Ciprian Dumitrache a realizat-o în timpul anului, a fost selectată de Uniunea Artiștilor Plastici pentru Salonul Național de Artă, dedicat Zilei Naționale a României, care este programat la Alba Iulia, la începutul lunii decembrie. De asemenea, buzoianul va trimite cel puțin o lucrare la o expoziție organizată la final de an într-o importantă galerie din Lisabona, la invitația Colorida Art Gallery.