Zeci de mii de luminiţe, identice cu cele de la Viena, împodobesc Centrul Vechi al Capitalei de luni seară. Acestea au fost aprinse de Asociaţia de Turism a Vienei, WienTourismus. De pe 5 decembrie, se va aprinde iluminatul de Sărbători pe marile bulevarde din Capitală.
Viena este cunoscută pentru faimoasele târguri de Crăciun din această perioada, parfumul de vin fiert şi turtă dulce, dar şi pentru instalaţiile de lumină spectaculoase care împodobesc întreg oraşul. Cele mai faimoase străzi din Viena sunt împodobite în această perioadă cu şiraguri de luminiţe, steluţe sau globuri roşii, strada cu magazine de lux Kohlmarkt este decorată diferit de strada Kärntner sau strada Mariahilfer. Însă cel mai festiv şi impresionant este decorată strada Graben.
Astfel, în perioada 19 noiembrie - 3 decembrie cinci lustre identice cu decoraţiile de Crăciun specifice străzii Graben din Viena vor străluci pe strada Lipscani din Capitală. Mai precis patru dintre ele au fost aprinse pe 19 noiembrie urmând ca a cincea să fie aprinsă cu ajutorul fanilor de pe Facebook care vor trebui să dea în total 500 de "Like"-uri la o anumită postare de pe pagina Vienna.info.
Cu această ocazie, Viena pune la bătaie și o vacanță pentru 2 persoane inclusiv zbor cu Austrian Airlines care poate fi câştigată pe www.vienna.info/lustre.
În Piaţa Primăriei din Viena se aprind peste 30.000 de luminiţe înainte de Crăciun. De asemenea, în curtea interioară din Cartierul Muzeelor au loc spectacole susţinute de DJ renumiţi, dar şi spectacole de lumini.
„Magia Crăciunului" din faţa Primăriei din Viena a fost „inaugurată" în 1986. De la inaugurarea vestitei Pieţe de Crăciun numărul celor care îşi petrec noaptea aici, în această perioadă, a crescut de trei ori, de la 631.000 la 1.861.000. De asemenea, succesul acestei prime Piețe de Crăciun a dus la inaugurarea alt