Scris de Diana Dutu - ARAD. Cu o întârziere de aproximativ o lună, săptămâna aceasta începe campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a populaţiei.
Campania se desfăşoară sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul medicilor de familie şi al unităţilor sanitare cu paturi. Judeţului Arad i-au fost repartizate 7.400 de doze de vaccin antigripal, adică 18,5% din cât a solicitat Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Se aşteaptă, însă, ca până la sfârşitul lunii să primim o nouă tranşă de vaccin antigripal care să acopere într-o mai mare măsură necesităţile arădenilor.Beneficiari, cu prioritate…
Distribuirea celor 7.400 de doze de vaccin către doctori a început deja şi, cel puţin teoretic, vaccinarea se poate realiza la cabinetul medical.
Cine va putea beneficia de vaccinul antigripal? Conform recomandărilor autorităţilor sanitare, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide.
Totodată, medicii ne recomandă ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să le ascultăm sfaturile şi să respectăm regulile de igienă, pentru evitarea îmbolnăvirilor. Îmbolnăvirile, în limite normale
Până acum, numărul îmbolnăvirilor de sezon se păstrează în limite normale, la nivelul judeţului Arad. Conform DSP Arad, media săptămânală a cazurilor de infecţii ale căilor respiratorii superioare a fost de 1.500, iar media cazurilor de pneumonie a fost de 300. Datele statistice au fost raportate de medici de pe întreg teritoriul judeţului şi sunt aproximativ identice cu cele înregistrate în perioada similară a anilor trecuţi. De menţionat că nu s-a înregistrat, până acum, niciun caz de gripă. Buget
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1 milion doze de vac