Israelul a decis să amâne ofensiva terestră din Fâşia Gaza. Asta pentru a oferi şansa mediatorilor egipteni să obţină un armistiţiu între Hamas şi autorităţile israeliene, potrivit unui oficial israelian de rang înalt, citat de AFP.
Anunţul Israelului vine în contextul în care ONU, Egiptul şi SUA îşi intensifică eforturile, pentru a împiedica o escaladare majoră a conflictului israeliano-palestinian în regiune.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat la Cairo toate părţile aflate în conflict în Fâşia Gaza să "înceteze focul imediat". Oficialul este aşteptat marţi în Israel.
La rândul său, secretarul american de Stat, Hillary Clinton, se va deplasa în Israel, Egipt şi la Ramallah (Cisiordania), pentru a încerca să oprească o escaladare a crizei din Fâşia Gaza.
Hillary Clinton, care se află într-un turneu diplomatic în Asia, alături de preşedintele Barack Obama, se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu şi va discuta de asemenea cu oficiali egipteni şi palestinieni.
De miercurea trecută şi până acum au fost ucişi peste 100 de palestinieni, în cadrul operaţiunii israeliene "Pilon de Apărare", împotriva unor grupări armate din Fâşia Gaza. Aproape 900 de oameni au fost răniţi.
Israelul a decis să amâne ofensiva terestră din Fâşia Gaza. Asta pentru a oferi şansa mediatorilor egipteni să obţină un armistiţiu între Hamas şi autorităţile israeliene, potrivit unui oficial israelian de rang înalt, citat de AFP.
Anunţul Israelului vine în contextul în care ONU, Egiptul şi SUA îşi intensifică eforturile, pentru a împiedica o escaladare majoră a conflictului israeliano-palestinian în regiune.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat la Cairo toate părţile aflate în conflict în Fâşia Gaza să "înceteze focul imediat". Oficialul este aşteptat marţi în Israel.
La rândul său, secretarul american de Sta