Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TPL înlocuieşte vechile maxi-taxi cu microbuze moderne, dotate full-option

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 20 noiembrie 2012 ·

Începând de mâine, pe străzile Sucevei vor circula două noi microbuze de transport public în comun, care înlocuiesc vechile maxi-taxi din parcul auto al TPL.

Cele două microbuze vor circula pe cel mai lung traseu de maxi-taxi al TPL din municipiul reşedinţă de judeţ – linia 30, care porneşte de la Gostat Iţcani, merge pe Gheorghe Doja spre Burdujeni, pe la Moldova, iar de acolo urcă înspre Obcini.

Directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc, a precizat că cele două microbuze au fost achiziţionate din fondurile proprii ale societăţii, pentru a înlocui o parte din vechile microbuze de maxi-taxi, cu o uzură de peste 12 ani.

“În parcul auto al TPL sunt zece microbuze de maxi-taxi care acoperă şase trasee, dar din ele doar şapte maşini mai sunt funcţionale. Pentru că au o uzură de peste 12 ani, costurile de întreţinere şi reparaţii sunt foarte mari, încât am considerat că cea mai bună soluţie este să le înlocuim cu maşini noi. Deocamdată nu ne-am permis să cumpărăm decât două microbuze moderne, dar ne-ar trebui minim zece pentru a răspunde necesităţilor de pe traseele pe care le acoperim”, a declarat directorul TPL.

Costul de achiziţie al unui microbuz Otokar Centro C a fost de 81.000 de euro, fără TVA, ambele fiind livrate în varianta full-option, cu o mulţime de facilităţi atât pentru şofer, cât şi pentru pasageri, în preţ fiind incluse chiar şi revizia şi garanţia autovehiculelor, după cum a precizat Anca Şchiopu, reprezentantul de vânzări al MHS Truck&Bus, firma care a câştigat licitaţia organizată de TPL.

Microbuzele au o capacitate de 23 de pasageri, din care 15 locuri pe scaune şi opt în picioare, sunt dotate cu aer condiţionat şi două sisteme de încălzire, extrem de utile pe perioada de iarnă, asigurând funcţionarea maşinii şi la temperaturi foarte scăzute. Nu lipsesc nici dotările speciale, precum rampă de urcare pentru persoanele cu diza

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 28 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 46 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 18 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°