Biroul de conducere al Grupului PPE din Parlamentul European s-a reunit pentru a discuta pașii care trebuie urmați pentru redresarea economică a Uniunii dar și relația cu țările din nordul Africii, în urma evenimentelor Primăverii Arabe.
Iosif Matula, membru al Biroului Grupului Partidului Popular European, a participat în aceste zile la reuniunea desfășurată în Malta, sub deviza „Mai multă Europă”. Având ca temă principală redresarea economică a continentului, discuțiile s-au concentrat și asupra modului concret de cooperare cu țările din Nordul Africii, în urma revoltelor populare care au dus la căderea dictaturii.
La reuniune au luat parte, pe lângă europarlamentarii din conducerea PPE, șefi de guverne și miniștri din țările UE, dar și reprezentanți din statele arabe. Europarlamentarul Iosif Matula consideră că UE trebuie să aplice și în cazul acestor țări principiul proporționalității. „Principiul acesta se aplică statelor din vecinătatea Uniunii pentru a le încuraja să promoveze statul de drept, reformele democratice, politice și economice. Există un potențial uriaș pentru cooperare economică în bazinul Mediteranei, care poate aduce beneficii și un plus de competitivitate pentru ambele părți. Ca membru în Comisia pentru Cultură și Educație din Parlamentul European, insist și asupra componentei educaționale a relațiilor noastre cu vecinii – cea mai solidă garanție a respectării valorilor democratice, a libertății și demnității umane, fie că vorbim de bărbați sau de femei ”, a declarat europarlamentarul arădean.
Biroul de conducere al Grupului PPE din Parlamentul European s-a reunit pentru a discuta pașii care trebuie urmați pentru redresarea economică a Uniunii dar și relația cu țările din nordul Africii, în urma evenimentelor Primăverii Arabe.
Iosif Matula, membru al Biroului Grupului Partidului Popular European, a participat î