Deşi suntem în secolul XXI şi femeile îşi pot câştiga propria existenţă, pot merge la o bancă de spermă pentru a concepe un copil şi pot duce o viaţă socială satisfăcătoare fără prezenţa unui bărbat, rolul de soţie rămâne captivant, atrage atenţia psihologul Susan Shapiro Barash.

Femeile tinere sunt mai încrezătoare ca niciodată în forţele proprii şi nu sunt neapărat în căutare de iubiţi, ci mai degrabă se concentrează să-şi îndeplinească scopurile. Ele ştiu că sexul poate fi un sport, iar bărbatul poate fi ceva complementar, uşor de înlocuit. Şi totuşi, ceea ce a observat psihologul, este că atunci când ajung aproape de 30 de ani, pentru aceste femei devine important să fie logodite şi să se căsătorească.

„Nu e ca şi când ele trăiesc în peşteri şi n-au văzut statisticile privind rata divorţurilor sau n-au observat despărţirile dintre Katie şi Tom, Demi şi Ashton şi chiar şi a veteranilor Tipper şi Al. Ce se întâmplă cu acest grup, cât şi cu cel al femeilor cu vârstele cuprinse între 30 şi 80 de ani este sentimentul de ratare a ceva important în viaţă dacă nu se căsătoresc.

Nu-i de mirare că există văduve, femei divorţate precum şi femei care nu au fost căsătorite niciodată, care la o anumită vârstă abordează ideea de a deveni soţie ca pe o experientă esenţială. Puţine pot scăpa de ceea ce le-a fost „gravat" în minte timp de zeci de ani: faptul că a fi soţie este semnificativ şi că punctele forte sunt mai valoroase decât obstacolele", a scris Shapiro pentru „Huffington Post".

Fiecare dintre noi rezonează la ideea de căsătorie în funcţie de propria experienţă: cunoaştem un bărbat şi suntem convinse că este „alesul" şi după o anumită perioadă de timp petrecut împreună se face angajamentul (acesta poate spori din cauza ceasului biologic, groazei de a petrece singură încă un Crăciun, presiunea exercitată de familie sau a epuizării provocate de ceil