Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna legumelor şi a fructelor donate, la Şcoala Gimnazială Păuliş

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

La Şcoala Gimnazială Păuliş, acţiunile caritabile pentru persoanele nevoiaşe nu constituie o noutate. După cum ne informează doamna profesoară Roxana Selejan, elevii acestei şcoli au participat în data de 15 noiembrie 2012 la Campania Naţionalăla Campania Naţio­nală „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, acţiune desfăşurată în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (S.N.A.C.), care are drept scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

La fel ca şi anul trecut, elevii Şcolii Gimnaziale din comuna Păuliş au ales să se implice în această acţiune umanitară şi să strângă cantităţi importante de legume şi fructe. Astfel, în urma finalizării acestei campanii, elevii au strâns peste 90 kg de legume şi fructe pe care le-au donat Complexului de Servicii Sociale

Păuliş. Cu ocazia acestei acţiuni, elevii au prezentat şi un scurt program artistic, sub îndrumarea domnului profesor Tudorache Bogdan. Persoanele vârstnice de la Complexul de Servicii Sociale din Păuliş s-au bucurat nespus de mult atât de surpriza plăcută făcută de către micuţii donatori de fructe şi de legume, cât mai ales de programul cultural-artistic prezentat, presărat cu cântece şi poezii.

Prin acest demers s-a intenţionat consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea. Elevii acestei şcolii au dat dovadă de generozitate şi spirit civic. Acţiunea derulată a fost coordonată de prof. Selejan Roxana coordonator local S.N.A.C., împreună cu prof. Boba Cristina şi dl. director al Şcolii Gimnaziale Păuliş, prof. Nicoară Florin. Domnul director Florin Nicoară ne-a mărturisit faptul că „elevii şcolii noastre şi-au făcut deja un frumos obicei în a sprijini, după puterile lor, persoanele de la Complexul de Servicii Sociale din localitate. Fi

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 5 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

17°/21°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°