FACULTATEA DE TEOLOGIE, LA CEAS ANIVERSAR
În pragul sfintelor sărbători, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius" din Constanța se pregătește de aniversarea a 20 de ani de învăţământ teologic superior constănţean. Bucuria prilejuită de acest moment este cu atât mai mare cu cât, analizând trecutul istoric al acestei greu încercate provincii, conştientizăm statornicia şi râvna în credinţă a înaintaşilor noştri, care au ales întotdeauna toleranţa şi buna convieţuire cu membrii altor etnii şi culte, fapt bine reliefat şi în zilele noastre.
Încă de la plăsmuire, poporul român a primit creştinismul în mod direct chiar de la unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Andrei, care a sălăşluit un timp pe pământurile Dobrogei. Primele secole ale erei noastre semnalează scaune mitropolitane în cetatea Tomisului, ceea ce presupune o viaţă religioasă activă. Mai mult, conducătorii acestei mitropolii nu au trecut neînsemnaţi, ci dimpotrivă, au fost consemnaţi în lucrările unor sinoade ecumenice - evenimente religioase foarte importante ale vremii, fapt ce presupune o temeinică pregătire teologică a acestora, rezultând de aici că învăţământul teologic tomitan exista şi se manifesta încă din acele timpuri.
Aşadar, existența Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii „Ovidius" din Constanţa, prin inițierea învățământului de nivel academic în acest domeniu acum 20 de ani, reprezintă redeschiderea, reactivarea, fireşte, într-o manieră contemporană, a învăţământului teologic prezent pe aceste meleaguri chiar de acum aproape 2.000 de ani.
Faptul că în 2012 aniversăm 20 de ani de învăţământ modern teologic la Constanţa ne onorează și ne oferă certitudinea lucrului bine făcut, facultatea consolidându-se de la an la an tot mai mult, cu cadre didactice recunoscute din punct de vedere al prestigiului științ