Grupul Renault va creşte producţia uzinelor din Spania şi va crea 1.300 de locuri de muncă, a anunţat ieri premierul spaniol Mariano Rajoy, subliniind importanţa acestei ştiri într-o ţară afectată de un şomaj record, transmite AFP. Uzina din Palencia, care fabrică automobile Megane, va trece la un volum al producţiei de 280.000 de unităţi pe an, cu 40% mai mare decât nivelul actual, potrivit Renault Spania.
Fabricile de motoare şi de cutii de viteză vor fabrica 1,4 milioane de unităţi pe an, datorită creşterii competitivităţii, în urma negocieriilor cu sindicatele pentru un nou pact social.
"Responsabilitatea angajaţilor Renault din ţara noastră demonstrează că operaţiunile din Spania vor continua să fie, alături de cele din Franţa, unul dintre pilonii mărcii", a declarat preşedintele Renault Spania, Jose Vicente de los Mozos.
Anunţul acestui plan a avut loc la opt zile după semnarea unui acord între conducere şi sindicate, pentru perioada 2014-2016.
Conducerea Renault se află încă în negocieri cu sindicatele din Franţa.
Potrivit Renault, pactul social convenit în Spania se concentrează pe costul forţei de muncă, flexibilitate, locuri de muncă şi avantaje sociale, domenii fundamentale pentru îmbunătăţirea competitivităţii companiei.
În Franţa, conducerea grupului speră să încheie un acord asemănător în ianuarie şi a dat asigurări că în acest caz ar putea să se angajeze să nu închidă fabrici.
În Spania, Renault are circa 10.000 de angajaţi în patru uzine, două la Valladolid, una la Palencia şi o alta la Sevilla.
"Într-o perioadă în care Spania şi spaniolii au nevoie de veşti economice bune, planul Renault este fără îndoială un motiv de bucurie", a spus Rajoy într-un discurs la uzina Palencia, din nordul ţării, citat de Mediafax.
Spania, a patra mare economie din zona euro, se află în recesiune iar şomajul afectează