Pedelistul braşovean Ioan Neculaie are, de acum, statutul de condamnat. Curtea de Apel Braşov a dat verdictul final în dosarul în care Neculaie a fost judecat sub acuzaţia de ucidere din culpă. Neculaie a primit un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. Asta după ce un om a murit pe platforma Roman, după ce o bucată de fier vechi, tăiată din Centrala de Apă Fierbinte a uzinei, a căzut peste el. Curtea de Apel Braşov a menţinut, aşadar, printr-o decizie definitivă, sentinţa dată de Judecătoria Braşov.
Prima instanţă decisese condamnarea lui Ioan Neculaie la 1,6 ani de închisoare, pedeapsă suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3,6 ani. A mai fost condamnată, tot cu suspendare, încă o persoană, cu funcţie de conducere, de la uzina Roman, dar s-au luat măsuri şi în privinţa societăţii comerciale care figura în actele de pe platformă.
Totodată, instanţa de fond i-a obligat pe inculpaţi să plătească şi daune. Iată reacţia lui Ioan Neculaie, în faţa sentinţei definitive a Curţii de Apel din Braşov. “Da, a menţinut condamnarea de un an şi şase luni. Alte amănunte ce mai vrei? Da, e dreptate la maxim, director general condamnat pentru un accident de muncă. Oricum e fără precedent în justiţia românească. Ce pot să fac decât să respect hotărârea? Probabil o să vorbesc cu avocaţii să facă contestaţii în anulare.“ a spus Neculaie.
Ajutat de Ialomiţianu. Jaful de la Roman SA a fost supervizat de ex-ministrul de Finanțe Gheorghe Ialomiţianu, la acea vreme în funcţia de şef al Finanţelor braşovene și este cunoscut ca distrugător al industriei locale. Ialomițianu a făcut posibilă preluarea de către magnatul local, Ioan Neculaie, pedelist cu ștate vechi, a cel puţin şase fabrici braşovene și ulterior chiar a Uzinei de Autocamioane Roman. Înainte de respectiva trecere a uzinei braşovene de autocamioane în patrimoniul personal al lui Neculaie, patro