Scris de Adriana Barbu - Arad. Mega-eveniment pe tema regionalizării. Evenimentul va avea lor vineri, 23 noiembrie 2012, începând cu ora 12.00, ocazie cu care toţi cei care au o opinie clară privind regionalizarea ţării sunt aşteptaţi să-şi spună părerea.
Nume grele, printre care primari de municipii şi oraşe, politicieni locali, analişti politici şi-au anunţat deja prezenţa la eveniment. Poate ar trebui amintit din start că regionalizarea s-a dovedit un subiect de primă importanţă pentru români, fapt care explică abordarea acestei teme de către Academia de Advocacy şi reacţia promptă a factorilor de decizie la invitaţia la audierea publică.
„Deşi, la prima vedere, tema poate părea fie prea îndepărtată, fie ,,periculos” a fi abordată, în realitate este o temă care ar trebui să ne privească, la modul cel mai direct şi serios, pe fiecare dintre noi, atât individual, cât şi organizaţional. De ce? Experienţele UE au demonstrat că delegarea puterii de decizie la un nivel mezo (între nivelul naţional şi cel judeţean/local) poate da şansa valorificării reale a unui potenţial latent de dezvoltare, intrucât decizia este suficient de aproape pentru a orienta strategiile şi resursele către nevoile reale, specifice, şi în acelaşi timp suficient ,,ridicată” pentru a crea cadrul unor decizii corelate teritorial, cu o mai largă viziune şi perspectivă în viitor. (…)
Din păcate, nivelul de decizie superior (naţionalul) şi cel inferior (judeţeanul) văd regionalizarea ca pe un pericol de pierdere a puterii certe actuale”, spun iniţiatorii audierii publice.Cine vrea?
Tot în susţinerea demersului lor, liderii Academiei de Advocacy mai adaugă faptul că „UE promovează regionalizarea şi o încurajează prin posibilitatea accesării fondurilor direct de la acest nivel, însă nu are putere de decizie şi nici instrumente de presiune din acest punct de vedere” şi faptul că „stat