Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De anul acesta, 45 de elevi învaţă într-o Şcoală nouă la Rotbav

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Din cauza faptului că imobilul în care au învăţat până anul acesta copiii din Rotbav era foarte vechi, uzat fizic şi moral, ca să nu mai vorbim şi că a fost revendicat de fostul proprietar, Primăria a căutat o soluţie pentru ca micuţii să fie mutaţi într-o „casă” nouă. Astfel, a fost identificată o clădire aparţinând de drept Primăriei, care a fost transformată în câteva luni într-o Şcoală primară de toată frumuseţea, dotată cu absolut tot ce e nevoie pentru satisfacerea acest scop: mobilier şcolar modern nou-nouţ, gresie, faianţă, termopane, grupuri sanitare, video-proiectoare, corpuri de iluminat fiabile, centrală termică etc. Aceasta a fost inaugurată oficial cu doar o săptămână înainte de debutul anului şcolar. Menţionăm că Şcoala din Rotbav a costat aproximativ 10 miliarde de lei vechi, banii provenind integral din bugetul comunităţii locale.

Aşa se face că doar o săptămână înainte de începerea şcolii, o bună parte din locuitorii satului Rotbav - copii, părinţi, bunici, cadre didactice - a asistat la inaugurarea oficială a două obiective de interes local. Este vorba de finalizarea lucrărilor la Şcoala primară din localitate, precum şi la modernul parc de odihnă şi relaxare dotat cu numeroase locuri de joacă. La eveniment au fost prezenţi primarul din Feldioara, Sorin Taus, „artizanul” acestor proiecte şi obiective, reprezentanţi ai Primăriei, dar şi invitaţi de la Braşov, printre care s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu şi deputatul PNL Mihai Donţu.

Ca urmare a aprobării denumirii în şedinţa de Consiliu Local, s-a stabilit ca Şcoala să poarte numele dascălului „NICOLAE CROITORU”.

Resurse pentru „un proces educaţional modern”

„Mă bucur să văd că în zona noastră sunt foarte mulţi copii, ceea ce mă face să cred că viitorul acestor trei localităţi este asigurat şi pe mâini bune. Am acordat şi cont

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 26 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 51 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 25 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°