Persoanele fizice care nu îşi vor prelucra terenurile agricole riscă amenzi de la 20 la 150 de unităţi convenţionale, iar persoanele juridice - de la 150 până la 500.
Guvernul a aprobat modificări în acest sens în Codul Contravenţional, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului agriculturii, Vasile Bumacov, în ultimii trei ani se înregistrează creşterea constantă a suprafeţelor de teren agricol nelucrate. Acestea au ajuns la circa 250 de mii de hectare din totalul de 2 milioane de hectare de terenuri agricole, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.
„Acest fenomen reprezintă o sursă de răspândire a buruienilor şi creează condiţii de apariţie a bolilor şi dăunătorilor plantaţiilor agricole, reduce spaţiul ce revine plantelor cultivate, îngreunează efectuarea lucrărilor agricole şi sporeşte costurile de producţie", a declarat ministrul.
Întrebat dacă aceste sancţiuni vor fi aplicate şi oamenilor în vârstă care nu-şi mai pot prelucra pământurile, ministrul a sugerat că legea este una pentru toţi, iar aceste persoane pot da terenurile în arendă sau le pot vinde.
Modificările şi completările respective la Codul Contravenţional vor intra în vigoare peste 12 luni de la adoptarea lor de către Parlament. MAIA va elabora regulamentele privind modalitate de constatare a terenurilor nelucrate, criteriile aplicate de către comisiile ce vor fi formate în acest sens.